Sub edgida Asociației Muzeelor din Transilvania volumul intitulat „Compunerea cuvintelor
și modele de lingvistică descriptivă”, care întruchipează forma tipărită a informațiilor
prezentate la conferința profesională organizată în perioada dintre 14-16 aprilie 2016 de
către Facultatea de Filologie Catedra de Limba Maghiară și de Lingvistică Generală a
Universității Babeș-Bolyai și de către Comisia Specialiștilor de Științe Lingvistice a
Comisiei Academice din Cluj.
Volumul a fost redactat și revizuit de către: Kádár Edit și Szilágyi N. Sándor.
Dând click pe imagine se poate vizualiza conținutul volumului.
Fragment din prefața redactorului:
Cuvântul compus este ceva deosebit, și să spunem drept, totodată este și un lucru foarte
enervant. Orice gramatică descriptivă (cu concepție clasică sau mai modernă) un capitol
separat este destinat cuvintelor compuse, care de obicei este intitulat „Compunerea
cuvintelor”. Acest titlu ne sugerează că în acest capitol va fi vorba în primul rând despre
modul și condițiile alăturării cuvintelor, ca și despre o metodă de formare a cuvintelor noi,
dar totuși de obicei numai tipologia cuvintelor compuse este descrisă în acest capitol.
Dar întrebarea lingvistică propriu-zisă este (și în primul rând întrebări asemănătoare ne-ar
fi interesat la conferință) că oare dacă presupunem că nu specialiștii de lingvistică au
dreptate, ci oamenii de rând, și în consecință o sintagmă atributivă poate deveni un cuvânt
compus - de exemplu „kis (mic) + testvér (frate) = kistestvér (frățior) – atunci oare de ce și
oare cum s-a format acest cuvânt compus și ce restructurări lingvistice s-au petrecut
împreună cu formarea acestui cuvânt? Oare avem șanse ca să găsim o explicație
gramaticală rațională pentru acest fenomen?